Copiii mici nu ar trebui să aibă voie în instituții

Știu că titlul sună dur însă, pentru a clarifica lucrurile încă de la începutul articolului, țin să precizez că expresia din titlu e concluzia la care am ajuns după ce am fost nevoit să stau aștept 4 ore într-o primărie, timp în care s-au perindat pe acolo foarte mulți oameni, căldura era insuportabilă iar cum toate astea nu erau suficiente am primit în pachet și multe țipete și plânsete ale pruncilor de câteva luni care nu aveau cu cine să stea acasă și au fost luați de părinți cu ei, că na, pe cine pot să deranjeze plângăcioșii ăia mici?

Dacă era musai să fie prezenți acolo, adică să aibă ceva de făcut, să trebuiască să noteze cineva că au venit și ei și să-i ajute în vreun fel pe părinți, sau măcar să nu mai facă gălăgie și să ne deranjeze pe noi ceilalți, atunci era ok să vină. În schimb, singurul motiv pentru care pruncii erau acolo era faptul că nu aveau cu cine să fie lăsați acasă.

Eu personal, dacă aș putea, aș interzice prezența lor acolo dacă nu au într-adevăr ce să caute. E ok să vină în primărie cei de 14 ani care trebuie să-și facă buletinele, că și ei tot copii sunt, dar ăștia măcar nu încep să urle și să deranjeze lumea.

Pe când în cazul celor sub 14 ani ar trebui să stea altfel lucrurile: ori n-ai voie să vi deloc cu el acolo, ori dacă plânge sau face orice altceva ce ar putea deranja oamenii din jur, părinții să primească o amendă care să-i facă să se mai gândească data viitoare când au de gând să-și aducă plângăcioșii în instituțiile unde nu e nevoie de ei.

Asta-i părerea și concluzia la care am ajuns eu după cele 4 ore petrecute în căldură, plictisindu-mă așteptând și ascultând pe fundal plânsetele bebelușior și sper să nu se ofenseze nimeni că am spus un adevăr.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *