Cand a fost ultima data cand ai explodat, pur si simplu, de bucurie? Ce lucru sau intamplare te`a facut sa te simti total implinit si atat de plin de energie incat sa`i molipsesti si pe cei din jur cu zambetul tau plin de speranta?

Eu nu`mi amintesc! Sa fi fost in vara, pe la vreun un concert? Prin toamna poate? Sau mai demult, acum cativa ani?

Amintiri frumoase? Prea putine… Poze cu prietenii? Prea putine… Momente frumoase alaturi de cei dragi imortalizate? Nu… Prea putine… Nimic din toate astea.

Nu demult, cineva imi arata albumul adolescentei sale! Un album fascinant, plin de intamplari prinse in sute de poze, din toate reiesind zambete si voie buna. Adolescenta a trecut dar au ramas acele poze ca dovezi a timpului petrecut alaturi de cei mai buni prieteni… Dovezi ce arata ca timpul nu a fost irosit nici o secunda in zadar. Nici o poza a persoanei respectiva nu reda nici cea mai mica urma de tristete. Doar zambete…

Adolescenta mea se scurge din ce in ce mai repede! Au trecut anii liceului, vor trece imediat si cei ai facultatii… Nu raman cu nimic din toti acesti ani…

Totusi… Acum am un motiv sa explodez de fericire. Si de acum incolo, in loc de nimic, sa raman cu TOTUL… Timpul va decide… In favoarea mea sper…

Azi am primit de la o persoana speciala si draga mie o relatare care m`a pus pe ganduri … Si chiar imi place ceea ce spune. Poate la asa o dragoste visez si eu . Una perfecta… Dar asta e alta poveste, asa ca hai sa va arat ce spunea persoana respectiva :

Am trait, de fiecare data cand am iubit, cea mai frumoasa poveste de dragoste si am crezut cu tarie ca nimeni, dar absolut nimeni altcineva nu ar putea sa experimenteze ceva asemanator. Am cautat fantasticul in cuplul meu, am cercetat dupa o binecuvantare divina, un fel de semn ca suntem sortiti sa fim impreuna si ca nu ne vom desparti nicicand. Am sperat ca tocmai aceste semne imi vor oferi siguranta de care aveam nevoie.

N`am acceptat niciodata sa traiesc o poveste banala. Ba chiar imi plangeam prietenele care nu cunoscusera barbati “perfecti”. Ma intrebam cum pot iubi ceva atat de “comun”. In ziua de astazi, ele sunt fericite si iubesc exact acel barbat care le era menit, in timp ce eu am ramas cu amintiri “perfecte” cu care nu pot face altceva decat sa le povestesc.

Nu am gasit de cuviinta sa iubesc altceva decat ceea ce este mai bun… ceea ce nu ar fi fost prea grav daca m-as fi orientat dupa propriile standarde. Din pacate insa, eu am cautat acel barbat perfect in ochii tuturor femeilor. Eu trebuia sa am acel ceva la care ele toate ar fi ravnit. Pentru ca altfel barbatul meu nu ar mai fi fost perfect. Nu am reusit niciodata sa accept ca atunci cand iubesti, cel care ti-a patruns in suflet este perfect fiindca “frumusetea se gaseste in ochii celui care priveste”.

Spre ghinionul meu am si intalnit barbati perfecti: frumosi, destepti si instariti. Cum sa nu-i iubesti? Vai, dar aceste trasaturi se intorc impotriva ta atunci cand acela care le poseda este constient de ele. Un barbat care se considera a fi prea bun pentru o femeie, o va face cu siguranta pe aceasta foarte nefericita. Iar daca vreunul nu s-a considerat prea bun pentru mine, am avut grija sa-l fac eu sa se simta astfel… In realitate, chiar daca un barbat perfect imi dezmierda buzele, eu eram tot singura… pentru ca, desi, in aparenta, traiam o poveste de dragoste perfecta, sufletul meu tanjea dupa “banala” fericire.

Astept asadar in continuare sa traiesc o poveste de dragoste perfecta. Notiunea de “perfectiune” este insa cu totul alta. Caut un barbat normal, care sa nu exceleze in niciun domeniu fantastic, care sa nu ma eclipseze atunci cand imi sta alaturi, dar nici sa nu-mi fie inferior, care sa stie sa ma iubeasca la fel de mult cum stiu eu sa iubesc. Caut o iubire banala. Din care sa extrag eu fantasticul, chiar daca in ochii celorlalti poate ca nu va parea extraordinar. Imi doresc o iubire care sa nu concureze cu cea a Julietei, a Cleopatrei, sau a Mariei-Antoaneta. Nu mai vreau iubire la prima vedere, vreau sa-l descopar incetul cu incetul si sa fiu descoperita treptat. Nu mai am nevoie sa imi citesc in stele cine imi este sufletul pereche. Uneori, chiar si stelele se pot insela.

Astfel voi trai cu siguranta o poveste de dragoste perfecta.

Frumos, nu`i asa ?

Nu`i asa ca`i frumoasa ?

Un zambet furat in clipe de dor… Suspine purtate pe soapte, in adierea calda a respiratiei tale, o privire pierduta in intunericul noptii, mai dulce in bratele tale…

Cum poti uita clipe magice, care`ti mangaie sufletul si te ranesc atunci cand suferi? Te desprinzi de real si te lasi purtat de noile senzatii ce`ti invadeaza trupul. Simti… Ca plutesti pe un nor de vise, de soapte, de iubire. Esti mai usor decat un fulg de nea… Zambesti si lumina din jur iti mangaie privirea…

Mii de fluturi te tin in aer, dau din aripile lor micute ca tu sa simti adevaratul sentiment, reala putere a iubirii… Pasesti spre o noua lume, fara sa regreti, fara sa plangi, fara sa suferi…

Zambesti si asta e tot ce conteaza…

De 2 ieri ascult fetitza asta… Si tot mai vreau… O ascult si nu ma satur… Foarte scumpica… Daca ar iubi toata lumea asa cum spune ea, ce frumoas ar mai fi…

Declaratie superba…

Mai sensibil de atat nu se poate…

[Later edit] Am facut rost si de acest mp3 … 10x Alex