Un blog printre bloguri

Tinteste spre luna. Chiar daca nu vei reusi, macar vei fi printre stele…

Ce am scris in categoria ‘Aberatii

Avand in vedere ca sunt din ce in ce mai preocupat de acest fenomen, si ca tot citesc si ma uit la documentare privind sfarsitul lumii, am ajuns sa am si vise despre sfarsit.

In vacanta, intr`o noapte, am visat ca vine sfarsitul lumii. Probabil seara ma uitasem la vreun documentar. Cum s`a petrecut, sa vedem.

Se face ca sfarsitul lumii nu a fost odata pentru toata lumea, ci practic inainta de la un capat la altul al Pamantului. Si cum se intampla? La inceput, toata apa se transforma in pietricele mici si negre, iar toti cei din apa erau inghititi de aceste pietricele ca de niste nisipuri miscatoare. Eu impreuna cu alti cativa supravietuitori, cu o franghie, trageam din apa pe cine puteam. Apoi, si Pamantul a inceput sa se transforme in aceste pietricele, pe care nu puteai sa stai, te scufundai. Ideea e ca am mai ramas vreo 20-30 de oameni, iar, tring, eu am fost cel care a reusit sa afle cum poti sa nu te scufunzi sub acele pietricele. Tare, nu?

Poate e un semn ca voi fi in vreun rol principal cand va veni sfarsitul lumii, cine stie :D

Voi ati visat asa ceva? Ce credeti despre sfarsitul lumii?

Aseara ma intrebam, dupa ce am vazut ca echipa Geoana-Antonescu&Klaus + Jiji prin spate se declara castigatoare, daca de azi vom vedea si vom avea o noua Romanie.

Ne`am culcat cu Geoana si ne`am trezit cu Base. Mai bine mai dormeam putin. Voturile de afara e posibil sa fi facut diferenta.

Personal, am 2 pareri:

- Geoana s`a dat in figuri aseara, dupa rezultatele de la exit-poll. In strainatate inca nu se incheiase votul. Rezulta de aici ca poate cei de afara, vazandu`l cum se umfla in pene, au vrut sa i le taie putin. Si e posibil sa fi reusit
- Se vorbeste de frauda. PSD acuza PDL ca ar fi fraudat alegerile. Ce zic eu despre asta? Zic asa: Daca PSD`ul ar fi fost asa mare si tare cum zice, ar fi castigat cu 60% si nu i`ar mai fi pasat de frauda

Ca si concluzie de ansamblu, eram cu un picior in prapastie, acum suntem si cu fundul. Celalalt picior mai are 5 ani de trait si el. Maxim, in cel mai bun caz.

Suntem un popor de 2 bani. Si ne ieftinim pe zi ce trece

Sunt unele persoane care orice ar face, ajung sa dea vina pe altcineva. Nu conteaza cine greseste, altul trebuie sa iasa rau.

Cred ca este foarte linistitor pentru psihic sa ai pe cine sa dai vina. Sa stii ca iese altcineva rau in locul tau. Este si mult mai simplu asa pentru persoana respectiva.

Dar mai sunt si persoane care exceleaza si nu doar ca dau vina pe o alta persoana, dar mai ajuns si sa faca respectivul om sa aiba remuscari si chiar sa se simta vinovat.

Dau vine pe oricine altcineva, numai pe ele nu. In aproape orice situatie sau problema, aceste persoane cauta sa traga pe altcineva la raspundere, chiar daca cea mai mare parte din vina le apartine.

Astfel, fara a realiza asta, atunci cand arata cu degetul spre altcineva si arunca vina spre acel cineva, de fapt au alte 3 degete indreptate spre ele, insemnand ca sunt si mai vinovate pentru situatia creata.

Dar ce faci atunci cand ajungi sa fii chiar tu scos mai mereu vinovat pentru toate? Aceasta e intrebarea…

A vorbi este o arta… Trebuie sa fii artist…

Cu siguranta toata lumea poate vorbi. Insa nu toata lumea o face cum trebuie, cand trebuie, cat trebuie… Nu toata lumea vorbeste ce trebuie…

Trebuie sa stii, atunci cand vorbesti cu cineva, sa nu plictisesti acea persoana. Exista unele persoane cu care ai putea sta de vorba ore in sir si tot nu te`ai plictisi. Ma refer la acele persoane care pot vorbi despre orice, sunt deschise, si nu la cei care spun bancuri in tot acest timp. E si asta o arta, insa nu despre glume e vorba…

E foarte important sa stii cand sa vorbesti si cand sa taci…

Aberatii…

Ziceam acum cateva zile ca voiam sa scriu ceva despre clipe

Ei bine, hai sa incerc sa scriu. Mai ziceam acolo si sa nu va asteptati la mari filozofii de la mine. Sau e filosofii? Nu stiu si nici chef sa ma interesez nu am azi. Poate maine. Ah, si inca ceva, nu e vorba nici despre clipele de la 3SE…

Mi`am dat seama weekend`ul trecut de o chestie. Timpul trece prea repede si nu stim sau nu avem timp sa pretuim clipele care le traim si care trec pe langa noi. M`am trezit sambata dimineata la ora 6 deoarece trebuia sa plec, si in cateva momente s`a facut duminica seara. Am ramas uimit cand am realizat cat de repede a trecut acel timp, totusi, aproape 40 de ore am fost plecat.

Poate si pentru faptul ca au fost 2 zile placute, frumoase. Totul trece mai repede cand te simti bine. Insa de multe ori am observat ca nu simtim clipa, si apoi parca toate acele momente au trecut fara sa fie simtite la adevarata valoare.

Nimeni nu stie sa pretuiasca o clipa. Te bucuri de acele momente dar nu le pretuiesti. Majoritatea trec fara sa lase o amprenta destul de mare asupra trairilor sau amintirilor tale.

Timpul curge din noi ca dintr`un ceasornic cu nisip, dar noi nu simtim fuga asta, mai ales in unele clipe supreme…

Promit ca in weekend`ul ce urmeaza o sa pretuiesc fiecare secunda si fiecare clipa… Pentru ca lunea viitoare sa spun cat e de frumos cand stai si savurezi momentele frumoase, nu doar stai si le lasi sa treaca pe langa tine…

Ce post aiurea… Dar trebuia scris…

Ce varsta ai?

View Results

Loading ... Loading ...

Scriu despre...