M`am risipit in bataia vantului, ramanand din mine doar ruine. Nu ma pot reconstrui, nu ma pot schimba in altceva, pentru ca nu a mai ramas nimic din ceea ce eram candva.

Speram ca atingerea soarelui sa`mi dea o noua viata, dar m`a ars si m`a trimis catre lumea intunericului. Nu mai vad lumina, nu vad nimic in afara unei inimi sfasiate, din care picura sange rosu`inchis.

Inchid ochii sa nu vad cum ma scurg in neant si incerc sa infrunt durerea. Nu mai e nici o speranta… Voi pieri in intuneric, fara ca nimeni sa stie vreodata cat de mult m`a durut si ca durerea va ramane vesnic vie, chiar daca eu nu voi mai fi.

Frigul patrunde in mine, inghetandu`mi rasuflarea, facandu-ma sa tin ochii si mai strans inchisi.

Dar undeva, in interiorul meu mai e o sursa de caldura inveninata. Prin intunericul din mine vad doi ochi limpezi privindu`ma. Insa in spatele lor stiu ca se afla nepasarea. Din cauza lor, sufletul meu sangereaza…