Un eveniment, pe care, lumea doctă îl ignoră,
Face-un serial bufonic, zi de zi, oră de oră,
Pe un post TV ce-odată, avea mare căutare
Şi care azi, din păcate, e la mare disperare !

Mai vazut-aţi aşa oaste de tâmpiţi făr’ căpatâi
Care îşi dispută-alene, pe ecran, locul întâi ?
Mai vazut-aţi exemplare de ţigani si nătărăi,
Care-şi dau, doct cu părerea despre oameni buni sau răi ?

…Nu-i omor pe lumea asta, sau pişat în colţ de stradă,
Din care Diaconescu, să nu facă, vai, paradă !
Că, aici şi doar aici, numai pe acest canal,
Se întâmplă, vezi Tu, Doamne ! – totul, senzaţional !

Şi începe-o tocătură, de idei scremute-n pântec,
Ce nu pot ieşi prin anus, ci, prin gura fără scutec !
Şi, pe-acelaşi portativ, - când mai fals, când mai ridicol,
Amplifică prostia-n mase, ca pe un mare pericol.

Nu contează ce tont vine, sau, sună la telefon,
Dacă e analfabet sau dacă, - în problemă e afon
Important e : Diaconescu, prefăcându-se că-i bleg,
Ţine trezi toţi OTV-iştii, chiar dacă nu înţeleg !

Abonaţi pe veşnicie, ca-‘ntr-un calambur grotesc,
Invitaţi seară de seară-ntr-un spectacol burlesc,
Când Lazarus, sau « nea Gheorghe », când Ogică, - alt prostan !,
Ne ţin predici prelungite, care trec din an, în an!

Din “dezbateri” siluite se storc, plate, seriale,
Fără număr, - fără numar, că, de-aicea ies parale,
SMS-u’n aşteptare stă în grafic pe ecran,
Poate o să sune-un fraier, să piardă şi el un ban!

Culmea e, că-Diaconescu, nu glumeşte cînd arată,
Cu creionul pe hîrtie, rating-ul pe care-l poartă ;
Secretul pe care-l are, însă-i, simplu, că el ştie
Că tot plaiul mioritic, geme de-atâta prostie

Si profită dobitocu’ de toţi fleţii ce stau claie
Să vadă şi ei finalul la o crimă – foc de paie,
Chemând la tubul catodic, fel de fel de curviştine,
Care-şi dau părul pe spate cu un gest bon-ton, « de bine »

Diaconescu, - şoricelul, - cum i-a spus Vadim odată,
Chiţcăie de bucurie dacă-i lumea speriată
De-un cutremur, sau de-o crimă, ori de-un spînzurat în casă,
Sau când vine-o târfuliţă ca să-i facă-un dans pe masă

Plescăie mărunt din buze, înghiţind rahat în sec,
Când « studioul » său se umple de epave în eşec,
Şi triumfător se-afirmă peste-o gaşcă de infanţi,
Adunaţi ca-ntr-un ospiciu de bolnavi si diletanţi

Mascarade de prost gust şi mai mult decât atît,
Ni le bagă-olteanul ăsta, cu perseverenţă-n gât,
Că, nu se gaseşte unu’, - la minte mai dezgheţat,
Să-l bage în pizda măsii, cu show-ul lui de căcat !

Că, vedem seară de seară, nesfârşit şi obsesiv,
Cum se dă o proastă-n stambă, cu un zâmbet posesiv,
Care n-are nici ruşine, şi nici minte când vorbeşte,
Şi care seară de seară, într-una ne oboseşte.

Ăsta este OTV-ul, ca si terţa – DDD :
Din ce-a fost când era sincer, astăzi nimic nu mai e !
Acum are-elicoptere si maşini şi bla, bla, bla…
Transformând un post TV, într-un colţ de mahala !

Unde eşti tu, Tepes, tată, călărind pe un cal sur,
Să iei OTV-iştii ăstia, să le bagi o ţeapă-n cur,
Şi, sfârşind cu neghiobia (că, eu, singur, zau, nu pot !),
Să-i văd că s-au dus la dracu’, cu Elodia cu tot !

Un telespectator care pierde uneori cate 5 -10 minute să vadă pâna unde duce Prostia în România – Valentin Cuţitaru