Stropii de ploaie cad de cateva ore bune, fara incetare si dau impresia ca nu o sa se opreasca. Ma simt de parca as fi in poezia lui Bacovia, ” Lacustra “, ce`mi dadea prin liceu fiori de teama si frig. Era prezentata apa ca factor dezintegrator al materiei… Nu`mi plac prea multe poezii, dar aia chiar mi`a placut, desi, citind`o de zeci de ori, creierul meu crea tot felul de imagini, transpuneri ale poeziei in realitate…

Acum… Parca la fel e… La fel simt ca atunci… Fiori de gheata ce se imbina cu picaturile reci de ploaie. Si totusi as vrea sa se opreasca… Sa dispara norii, sa pot privi stelele si luna…

Imi amintesc ca imi placea ploaia. Adoram sa privesc stropii de ploaie lovindu`se cu putere de pamant. Ploile incete nu erau pe placul meu, imi placeau tunetele si fulgerele, stropii mari si repezi… Ce`o fi fost oare in mintea mea de imi placeau? Acum ploaia e depresiva pentru mine. E totul asa trist si infundat, plin de apa, iar mirosul ploii e destul de ciudat…

Miroase a tristete…