Inainte sa adorm gandesc… In preajma noptii am impresia ca timpul ma lasa sa impietresc pentru o clipa in necunoscut, in bataia vantului, si astfel devin propria mea enigma, pe care chiar am renuntat sa o mai dezleg, in timp ce gandul meu umbla aiurea prin lume…

Noaptea imi place sa ies la fereastra, aerul e mai curat parca, mai rece… Si ce privesc de acolo ? Nu stiu, poate strada, poate viitorul sau poate dimpotriva trecutul, amintirile… Desi amintirile nu reinvie decat atunci cand viitorul ni se ingusteaza… Este ora cand lucrurile care au fost candva frumoase se scalda in lumea umbrelor. Apoi intelegem ca durerea nu se invata din carti si despartirea nu este o materie de examen, ca o zi inconjurati de dragostea celor din jur valoreaza mai mult decat eternitatea… De aceea vreau sa ma bucur de fiecare clipa petrecuta cu cei dragi…

Chiar daca de`a lungul timpului am trecut prin mai multe incercari, undeva in adancul meu am sperat ca am ramas inocent, ascunzand acest lucru ca un mare secret… Reflectand la valurile vietii am inteles ca nu am avut NICIODATA nimic ” complet” dar am fost scutit si de ” saracia totala”, totusi orgoliul meu intalnindu`se fara intermediari cu umilinta. Am visat, asa ca nu ma mai mir de faptul ca sunt atras de lucruri contrarii, intelegand de ce unii iubesc noptile, dar fara sa stiu de ce altii se tem de ivirea zorilor…

A privi inseamna un lucru, a vedea inseamna altul, a intelege inseamna un al treilea, a invata din ceea ce ai inteles inseamna o treapta mai sus, dar singurul lucru care conteaza in ultima instanta este ceea ce faci ca rezultat al invataturilor pe care le`ai tras… Acum totul s`a terminat. Am aruncat visele, am aruncat amintirile, am scos ultimul strigat de suferinta… Pentru ca din vise, amintiri si suferinte am murit…

Iar acum cand am ” inviat ” vreau sa traiesc pentru totdeauna…